Iconar în mileniul III

Luiza Barcan, Ziarul de duminicǎ – 13 aprilie 2007

Icoana a trecut prin perioade când a fost pusǎ la mare cinste şi prin epoci întunecate, când a fost surghiunitǎ şi interzisǎ. Spre a îşi împlini menirea iconarul a trebuit mereu sǎ se îmbunǎtǎţeascǎ pe sine sǎ apuce pe un drum îngust din punctual de vedere al artistului macinat de orgoliul creator, un drum plin de reale obstacole. A învins icoana la inceput de mileniu III? Dacǎ privim ce iese din mâna unei artiste ca Elena Murariu am zice cǎ da. Dacǎ ne lǎsǎm copleşiţi de invazia falselor icoane, pretutindeni prezente, ne punem serioase semne de întrebare. Singura certitudine este cǎ, astǎzi, arata icoanei a intrat în contemporaneitate ca un limbaj cu totul aparte şi cǎ a o profesa cu sinceritate reprezintǎ o vocaţie în sine.

Vocaţia Elenei Murariu, pictoriţa care, alǎturi de Gabriela Patulea Draguţ şi Maria Constantinescu, expune acum la Palatul Mogoşoaia, formând un trio ce aduce frumoasa şi sincera slăvire lui Dumnezeu. E vorba de fapt de trei expozitii personale, deschise în diferite spaţii ale palatului, dar care, urmǎrind sǎ trasmitǎ acelaşi mesaj pot fi privite ca un singur eveniment. Cea mai tânǎrǎ dintre cele trei doamne Elena Murariu, s-a apropiat treptat de mǎiestria smeritǎ a pictorului de icoane. Astǎzi lucreazǎ în spiritul tradiţiei, urmând regulile precise ale unui meşteşug vechi, spre a le da viaţǎ lungǎ reprezentǎrilor ei fie cǎ sunt icoane fie cǎ e vorba de graficǎ religioasǎ. Lucrǎrile Elenei Murariu au scǎpat de povara obsesiei de a fi originale, dobândind în schimb rafinament şi apropiindu-se de adevǎrul celor nevǎzute. În cǎmǎruţa strâmtǎ şi albǎ ca o chilie a Foişorului de la Palatul Mogoşoaia, expunerea de desene pe hartie sau pergament - foarte apropiate de cele ale iconarului - a Elenei Murariu reprezintǎ o invitaţie de a parcurge vizual smeritul drum al credinciosului spre purificare spiritualǎ în perioada Postului Mare. Tocmai de aceea, principalele motive abordate de artistǎ în respective serie de lucrǎri sunt cele legate de tainele la care creştinul practicant poate accende prin propia lui sârguinţǎ: spovedania şi impǎrtǎşania. Dar, aşa cum e firesc şi tema Rǎstignirii, a sacrificiului mântuitor, este tratatǎ cu atentie, ocupând un loc central in expunere. Sunt desene delicate, epurate de materialitate, cel mai adesea monocrome. Strǎlucirea vine doar din porţiunile unde, conform canoanelor de reprezentare, e folositǎ foiţa de aur. Austeritatea lor sugereazǎ nevoia de postire a ochiului. Dar poate cel mai grǎitor vorbeşte despre artistǎ felul în care ea se iscǎleşte. Dedesubtul fiecǎrei lucrǎri de graficǎ cu subiect religios stǎ frumos caligrafiat: “de mâna” sau “din mâna” sau “prin mâna’ Elenei Murariu.

Back