De mâna Elenei Murariu

Luiza Barcan, 2007 - text din catalogul expoziţiei: „Între psalmi si icoană”

Cel mai mult din tot ce am văzut la Elena Murariu în micul ei atelier, ca o chilie, unde m-a primit pentru prima dată, m-a impresionat felul în care îşi semnează lucrările. Acest mod de a-ţi imprima cu smerenie numele pe operă spune totul despre demersul artistic. Să nu credem totuşi că Elena Murariu îşi semnează icoanele. Asemenea iconarului din vechime, ea trece sub valul anonimatului truda prin care cele nevăzute trebuie să primească un chip căruia să ne putem închina. Îşi iscăleşte doar lucrările de grafică, acele desene unde materialitatea sfinţilor reprezentaţi se volatilizează în ductul fin al liniei, numai acele compoziţii de un rafinament motivat dogmatic şi nu decorative. Şi cum le semnează? Chiar aşa: ”Din (sau de) mâna Elenei Murariu”. Fie şi pentru ochiul profan, o astfel de iscălitura dă de gândit. Ce-ar putea ea să transmită, împreună cu lucrarea pe care o identifică? Un lucru pe cât de simplu, pe atât de profound. Aşa cum sunt marile aventuri şi mă refer la cele revelate. Că harul se transmite omului în multe feluri. Depinde de ce ştie el să facă. Dacă omul e artist, harul, darul creaţiei, se transmite prin mâna lui. Iar lucrarea, talentul prin care ea se înturpează, inspiraţia, toate vin de la Dumnezeu. Omul e doar un vehicul ales, un vas prin care trece în lume lucrarea Creatorului.
Elena Murariu a descoperit cândva sursa binelui, asemenea oricărui credincios autentic şi atunci şi-a găsit drumul în artă. Un drum spinos pentru cine crede că originalitatea operei şi recunoaşterea antumă sunt principalul ţel al artistului. Pentru cine nu ştie că artistul se simte cu adevărat împlinit doar marturisindu-L pe Dumnezeu şi simţindu-se parte din lucrarea Lui. Un drum luminos pentru cine a reuşit să-şi pună în acord aspiarţiile cu starea de a crea. Elena Murariu pare să fi reuşit. Mereu aproape prin meseria de restaurator de arta romanească medievală, şi-a rafinat gândirea, ochiul şi mâna. Şi-a limpezit cugetul. A despovărat de orice balast inutil reprezentarea scenelor sacre a chipurilor de sfinţi. Singura preţiozitate a desenelor ei, si nu e vorba de o preţiozitate superfluă, e prezentă în foiţă de aur a nimburilor sau a fundalurilor. Aurul iar nu pasta colorată exaltă frumusetea de dincolo a figurilor sau a trupurilor. Aşa cum, într-o altă tehnică abordată de artistă simbolurile sacre desenate auster pe fâşii subţiri de pergament dobândesc o explicita picturalitate datorită suportului.
Să devii iconar cere timp şi pregătire pe mai multe planuri. Elena Murariu s-a apropiat de măiestria smerită a pictorului de icoane. Astăzi lucrează în spiritul tradiţiei bizantine, urmând regulile precise ale unui meşteşug vechi spre a le da viaţă lungă reprezentărilor ei, fie că sunt icoane fie că e vorba de grafică religioasă. Lucrările Elenei Murariu au scăpat de povara obsesiei de a fi originale, dobândind în schimb o remarcabilă fineţe şi apropiindu-se de adevărul celor nevăzute.

Back